Ce oferim?

CE oferim?

1.Soluţii IT integrate

- Hardware şi software

Beneficiind de specialişti cu experienţă şi furnizori cu o mare diversitate de produse putem oferi sisteme configurate optimal pentru aplicaţiile dorite de beneficiar: servere şi staţii de lucru, notebook-uri, periferice speciale, soluţii soft/hard de organizare, partajare şi securitate a datelor, infrastructuri de comunicaţii , echipamente de electroalimentare, de la producători de prim rang:

Întreaga ofertă de soluţii este dublată de un suport tehnic calificat pentru fiecare componentă inclusă într-un sistem proiectat şi furnizat de firma noastră, astfel încât utilizatorul final să poată exploata aplicaţiile la potenţialul maxim proiectat cu un minim de efort şi resurse.

3iat

 

- Periferice, echipamente birotică, service şi întreţinere

Furnizăm şi asigurăm întreţinere şi service la copiatoare, imprimante, scanere, telefaxuri şi multifuncţionale din familia produselor CANON şi HP, atât pe piaţa SOHO cât şi pentru clienţii din categoria mari întreprinderi.

Dispeceratul telefonic poate prelua cu maximă operativitate sesizările de la clienţi, reuşind astfel ca în cel mai scurt timp o echipă de tehnicieni să fie prezentă la sediul beneficiarului pentru diagnoză şi înlăturarea rapidă a problemelor apărute. Pentru depanări dispunem de programe moderne de test, aparatură de măsură, documentaţie, un stoc de rezervă bine dimensionat în funcţie de tipul echipamentelor cuprinse în contractele de întreţinere.

2. Telecomunicaţii, reţele şi echipamente

- Sisteme de cablare structurată

Putem afirma că societatea 3i Automatizări şi Telecomunicaţii se numără printre pionierii acestui gen de lucrări în Craiova, prima instalare de acest fel fiind realizată în anul 1995 cu furnituri, cabluri şi conectică POUYET 3M Telecommunications Franţa (www.3mtelecommunications.com/). Unul din marii clienţi ai firmei este ROMTELECOM - Direcţia de Telecomunicaţii Dolj pentru care s-au proiectat şi executat reţelele voce/date din sediile administrative din Craiova precum şi sistemele de transmisie date cu toate Oficiile Comerciale din judeţul Dolj.

Se utilizează în mod curent sistemele de conectică cu inserţie (reglete, patch-panel, prize) tip 3M POUYET (sistemul SCQ, One-Click, Volition), cabluri 3M sau ACOME categoria 5E şi 6, sau sisteme similare AMP - Netconnect de producţie Tyco Electronics -SUA. Garanţia sistemelor de cablare se poate extinde până la 20 ani pentru toate componentele pasive, odată cu trecerea testelor de certificare. O atenţie deosebită acordăm sistemelor de montaj al cablurilor, folosind numai componente de bună calitate (de ex. OBO-Bettermann, CABLOFIL, etc). Unii dintre beneficiarii importanţi ai acestor sisteme de reţele şi echipamente sunt CEZ România SA şi CEZ Distribuţie SA, unde au fost realizate multe cablări structurate în diverse locaţii ale companiei (în Dolj, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Teleorman sau Mehedinţi).

3iat

 

- Sisteme de telefonie privată PBX , instalare şi întreţinere echipamente

Încă de la înfiinţarea sa în 1993, societatea noastră a fost autorizată să instaleze şi să întreţină centralele telefonice din familia DIGITAL KEYBX produse sub licenţă Northern (Nortel Networks, Canada) de către Telrad Ltd. (Israel). Din anul 2000 începe promovarea pe piaţa întreprinderilor mici şi mijlocii a familiilor de centrale digitale Nortel MERIDIAN 1 Telecom / AVAYA, caracterizate de o largă gamă de configuraţii, de la 16 la 10.000 de extensii precum şi o diversitate de aplicaţii software opţionale, adăugând valoare sistemelor standard. In prezent familia Meridian este imbogatita cu noi modele VoIP-enabled : BCM, pentru pana la 160 extensii si CS1000, o alegere consacrata pentru afacerile medii si mari.

La oferta noastră de echipamente s-a adăugat recent familia de sisteme de telecomunicaţii avansate cu arhitectură hibridă (ISDN, DECT & VoIP-enabled) tip SOPHO IS3000, IPC100/500 de la NEC PHILIPS, ideale pentru aplicaţii hoteliere, lanţuri distribuţie şi retail, unităţi financiar-bancare, administraţie etc., cu locaţii dispersate în teritoriu şi reţele de toate dimensiunile.

Asigurăm service în garanţie şi postgaranţie atât la echipamentele furnizate şi reţelele instalate cât şi la numeroase alte tipuri de echipamente de telecomunicaţii: centrale telefonice SIEMENS, Panasonic şi diverse terminale telefonice, telefaxuri, etc.

- Sisteme de televiziune prin cablu

Societatea "3 i Automatizări şi Telecomunicaţii", în parteneriat cu firma de cablu TV SELTRON Cluj Napoca, a construit reţele de televiziune prin cablu însumând peste 40.000 de abonaţi în municipiile Craiova şi Caracal precum şi în oraşele Balş, Calafat, Rovinari.

3. Sisteme de securitate şi automatizări

- Semnalizare şi stingere incendii, antiefracţie, CCTV, control acces

Societatea dispune de personal specializat şi are licenţă de funcţionare eliberată de Inspectoratul General de Poliţie conform legislaţiei în vigoare. Executăm o gamă completă de lucrări de proiectare, instalare şi întreţinere, cu echipamente avizate tehnic şi conform standardelor, selecţionate din oferta unor producători din primul eşalon.

3iat

  • sisteme de semnalizare antiefracţie; echipamente detecţie şi alarmare antiincendiu ; sisteme de control al accesului şi pontaj 

3iat

  • sisteme de supraveghere video, înregistrare şi transmisie imagini, control de la distanţă; sisteme integrate pentru aplicaţii în domeniul retail, financiar bancar sau în industrie

Cu peste 24 ani de activitate în acest domeniu, am reuşit să ne consolidăm o poziţie meritată pe piaţă prin contracte de anvergură cu Direcţia Regională de Poştă Craiova (modernizarea sistemelor antiefracţie/antiincendiu ale oficiilor din toate cele 5 judeţe ale Regionalei), colaborarea la realizarea sistemelor de detecţie şi stingere a incendiilor la Centrul Tehnic – Motoare la SC Daewoo Automobile România, sau instalarea de sisteme antiefracţie în majoritatea agenţiilor judeţene din subordinea Sucursalei CEC Craiova.

- acţionări pentru porţi şi uşi de garaj

Servicii de proiectare, montaj şi service la domiciliu.
Echipamente de calitate, producători europeni cu tradiţie.

- automatizări pentru industrie (comenzi numerice, automate programabile, acţionări electrice, achiziţii de date şi gestiunea consumurilor energetice)

3iat

 

Experienţa în puneri în funcţiune, modernizări şi întreţinere comenzi numerice dobândită înainte de 1990 ne-a permis să continuăm această activitate pe un nou nivel odată cu deschiderea pieţei şi accesul liber la oferta celor mai importanţi furnizori de soluţii şi echipamente. Suntem convinşi că relansarea îndelung aşteptată a industriei locale şi interesul crescut din partea companiilor româneşti de toate mărimile pentru raţionalizarea consumurilor energetice creează oportunităţi la care specialiştii nostri sunt pregătiţi să răspundă cu soluţii optime ca raport preţ/productivitate.

3iat

 

Expertiza furnizorilor noştri şi poziţionarea firmei ca integrator de sisteme a permis promovarea în cadrul unor proiecte a celor mai noi tehnologii, de exemplu sistemul de control KNX/ EIB pentru instalatii electrice şi de încălzire/climatizare "inteligente" în clădiri rezidenţiale şi centre comerciale. Cel mai amplu proiect de acest gen a fost conceput pentru Sala Polivalentă din Craiova, un complex cu 4000 locuri, putere electrică instalată de aproape 1500KVA , cca.150 acţionări (actori) şi peste 150 senzori şi comenzi.

3iat

 

3iat

3iat